Rătăciţi în marele bazar cu amănunte tactice, în general politicienii nu văd în regionalizare un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu „dialecte” naţionale de muzeu etnografic. Continuă lectura „REGIONALIZAREA ROMÂNEASCĂ ŞI MARELE PROIECT EUROPEAN”
ROMII ȘI IPOCRIZIA EUROPEANĂ*
„Din cele 10-12 milioane de romi care se estimează că trăiesc în Europa, un procent important fac obiectul prejudecăților, intoleranței, discriminării și excluziunii sociale în viața de zi cu zi. Aceștia sunt marginalizați și trăiesc în condiții socioeconomice foarte precare – lucru inacceptabil în Uniunea Europeană a începutului de secol 21”. Am citat din preambulul la Rezoluția Parlamentului European din 9 martie 2011 privind Strategia UE privind incluziunea romilor, primul document programatic care a redeschis, salutar „chestiunea romă” pe bătrânul continent. Continuă lectura „ROMII ȘI IPOCRIZIA EUROPEANĂ*”
ROMÂNIA HOLDING. O VIZIUNE.
Expansiunea capitalului românesc în lume şi în mod particular în regiune ţine, pe de o parte, de legităţi economice ineluctabile şi/sau cauze eminamente subiective (maturizarea pieţei, tendinţe „evazioniste”, vizionarism) dar durabilitatea, performanţa şi gradul de penetrare aparţin unei minima strategica în absenţa căreia excesul de adrenalină se transformă doar într-un bungee-jumping economic aducător de spectacol şi efect de bumerang. Continuă lectura „ROMÂNIA HOLDING. O VIZIUNE.”
THIERRY DE MONTBRIAL ÎN DIALOG CU MARIUS STOIAN DESPRE PUTEREA SUBTILĂ
Marius Stoian :
Domnule profesor, nu cu multă vreme în urmă, aţi participat la Bucureşti la seminarul academic “Penser l’Europe”, în calitate de preşedinte al IFRI. Sunteţi, de asemenea şi membru în comitetul director Bilderberg, în Clubul Siecle de la Paris, de altfel, CV-ul dumneavoastră conţine o consistentă listă de grupuri de reflecţie din care faceţi parte. Simultan, alţi doi dintre cei mai puternici oameni ai Planetei, mă refer la preşedintele Clubului Bilderberg, Vicontele Etienne Davignon, și Richard Haass, președintele Comitetului de Relații Externe au conferenţiat la sediul BNR despre viitorul Uniunii Europene. Contextul mai sus menţionat poate însemna şi o semnalizare de acces pentru România în această „zonă rarefiată”? Unii analişti au concluzionat chiar că nu întâmplător a fost ales Bucureştiul pentru a se proiecta anumite mesaje. Continuă lectura „THIERRY DE MONTBRIAL ÎN DIALOG CU MARIUS STOIAN DESPRE PUTEREA SUBTILĂ”