O CHEIE: RESURSA PRIVATĂ A SUBSOLULUI

I. PROLEGOMENE. GUVERNUL SINGUR ÎN FAȚA FURTUNII. CAUZE

Nu cunosc în amănunt conținutul discuțiilor premierului Ponta cu investitorii americani în energie. Vizibil cu ochiul liber, de la prima lectură a aparițiilor publice, se vădește a fi mai degrabă un transfer cvasicomplet de responsabilități dinspre corporațiile extractoare ale gazului de șist către statul român. Corporațiile – Chevron în primul rând – au înghețat într-un soi de „rigor mortis” nu-și asumă  lupta și nici măcar un proiect convingător de comunicare publică. Trei prezumții se cumplează într-o posibilă explicație (destul de previzibilă): Continuă lectura „O CHEIE: RESURSA PRIVATĂ A SUBSOLULUI”

DESPRE „EUROPEISM” ŞI POZITIVAREA ISTORIEI

În atmosfera generală blurată din Europa, interese complexe fac posibilă reapariţia unui „conservatorism de grotăînecăcios ca un trabuc la micul dejun, dar în spatele căruia se intuieşte aplombul şi viteza iederei care invadează un edificiu surpat. Virulent, atoate acuzator Vaclav Klaus aruncă dinspre Londra (Conservative Renewal Conference 2013) către Continent, discursul programatic: „Reînnoire sau întoarcere?”. El indică „soluţia” desfiinţării Uniunii şi revenirea la statul naţional „deplin”, verificat în Istorie. Ar părea un eveniment de serie cu impact de zero virgulă ca atâtea altele. Continuă lectura „DESPRE „EUROPEISM” ŞI POZITIVAREA ISTORIEI”

EXCENTRICUL FRIEDMAN?

           „Perioada în care vă gândeaţi că intraţi în NATO şi UE şi ei vor avea grijă de voi nu s-a terminat, ci de fapt nu a fost niciodată ceva adevărat, este doar o iluzie optică. România este un stat suveran, cu mari resurse, cu un viitor şi trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru acest viitor al său, să accepte preţul independenţei pe care o are”. Continuă lectura „EXCENTRICUL FRIEDMAN?”

AUTOHTONIZAREA – NON PROIECTUL RESTAURAȚIEI

Autohtonizarea este un proces, alternativ tacit și zgomotos, de decuplare etapizată de la valorile, instituțiile și regulile europene și occidentale. Am construit semnificația extinsă a termenului, lărgind fanta DEX-ul către concept, un concept opus globalizării. În economie, în justiție, în cultură, în abordarea relației stat/religie, într-un fals forum economic al afaceriștilor cefei de porc însoțite de bere, se scrie pagină cu pagină, în marșarier istoric, cronica autohtonizării. Mandarinii noului curent ad-hoc, au încropit un grup de teorii ale insularizării, desincronizării și contratimpului. Populația pare să cadă pradă seducției, în timp ce vocea adevăratei elite*, cea filo-europeană, s-a șubrezit într-un amurg timpuriu. Continuă lectura „AUTOHTONIZAREA – NON PROIECTUL RESTAURAȚIEI”

WORLD POLICY CONFERENCE. FLASH

Luni, 11 decembrie, am aterizat, la propriu și la figurat, cu un surâs amar, la București, într-o furtună iscată de un Protocol în care termenul „guvernanță” era contopit în sens cu „guvernare” și dat ca o eroare de traducere, semn al „amestecului străin” în războaiele interne. Surâs, pentru că reveneam de la Cannes, după World Policy Conference care este principalul forum consacrat „guvernanței globale”. Amar, pentru că ultimele trei decenii de politologie au rafinat într-atât distanța conceptuală dintre „guvernanță” și „guvernare” încât a le crede erori de traducere este ca și cum i-ai spune unui tânăr cu iPhone V „pune receptorul în furcă” la finalul convorbirii. Adică poți părea depășit dar, mai probabil, idiot. Punct. Mă întorc la WPC 2012. Continuă lectura „WORLD POLICY CONFERENCE. FLASH”

ROMII ȘI IPOCRIZIA EUROPEANĂ*

„Din cele 10-12 milioane de romi care se estimează că trăiesc în Europa, un procent important fac obiectul prejudecăților, intoleranței, discriminării și excluziunii sociale în viața de zi cu zi. Aceștia sunt marginalizați și trăiesc în condiții socioeconomice foarte precare – lucru inacceptabil în Uniunea Europeană a începutului de secol 21”. Am citat din preambulul la Rezoluția Parlamentului European din 9 martie 2011 privind Strategia UE privind incluziunea romilor, primul document programatic care a redeschis, salutar „chestiunea romă” pe bătrânul continent. Continuă lectura „ROMII ȘI IPOCRIZIA EUROPEANĂ*”

PRĂBUȘIREA CHINEI ȘI REUNIFICAREA COREEI. POLITICIENI vs. CORPORAȚII. „REGIONAL UNIONS” vs. CLUBURI DE STATE WIRELESS

Statele Unite ale Europei, Uniunea Eurasiatică, mişcările interesante, mai noi, din zona ASEAN nu sunt (cum par) iluzii politice la pachet pentru consumul în timpul crizei, ci elemente precursoare unei schimbări majore de paradigmă în relaţiile internaţionale.

O faţă a medaliei: „regional unions” – viziunea unei noi generaţii politice. O altă faţă a medaliei: federaţiile club-wireless BRIC sau Next Eleven, montate inteligent de interesul marelui capital privat din finanţe + corporaţiile multinaționale – viziunea, mai pragmatică, a unei noi generaţii de economical leaders postmoderni.
Scenarii complementare? Puţin probabil. Mai curând, o coliziune in nuce ce trasează axa marelui conflict al noului mileniu. Numitorul comun e cert însă: irelevanţa din ce în ce în ce mai accentuată a actorilor statali individuali. Continuă lectura „PRĂBUȘIREA CHINEI ȘI REUNIFICAREA COREEI. POLITICIENI vs. CORPORAȚII. „REGIONAL UNIONS” vs. CLUBURI DE STATE WIRELESS”