Autohtonizarea este un proces, alternativ tacit și zgomotos, de decuplare etapizată de la valorile, instituțiile și regulile europene și occidentale. Am construit semnificația extinsă a termenului, lărgind fanta DEX-ul către concept, un concept opus globalizării. În economie, în justiție, în cultură, în abordarea relației stat/religie, într-un fals forum economic al afaceriștilor cefei de porc însoțite de bere, se scrie pagină cu pagină, în marșarier istoric, cronica autohtonizării. Mandarinii noului curent ad-hoc, au încropit un grup de teorii ale insularizării, desincronizării și contratimpului. Populația pare să cadă pradă seducției, în timp ce vocea adevăratei elite*, cea filo-europeană, s-a șubrezit într-un amurg timpuriu.
Un lot de indivizi interesați sau neadaptați străbat în viteză toboganul evoluției către origine încercând să ne ia ostatici. Ura împotriva lui Băsescu a potențat acest simptom abulic? Poate. Dar trebuie spus din capul locului că Interesul Național convertit în Proiect Național nu poate fi decât România Occidentală. Nimeni nu poate opri cursul, dar „reevaluările” de direcție duc la întârzieri care vor fi plătite tot de „precariat”, de populația săracă.
Da! Mi-a fost imposibil să conving un oficial român de rang înalt că Franklin Templeton (străini, deci un pic suspecți după „filtrul” nou!) – pe lângă aspectul pecuniar – are un rol de igienizare și disciplinare a mediului economic dar și că poziția participației minoritare trebuie respectată și înțeleasă. Contraargumentul: cvasiminoritarii nu au dreptul la decizie. Ceea ce în termeni tehnici e corect. Din unghi îngust, oficialul părea a nu înțelege însă periculozitatea abordării: paradigma globală actuală valorizează minoritățile. Gândirea „majoritatea dictează” reflectă, în cheie psihologică, o intoleranță nu numai față de minoritățile din pachetul economic ci și față de cele naționale, sexuale, religioase. Scanner-ul interlocutorului din Vest depistează și taxează asta drept primitivism. Iar pe autor ca nefrecventabil.
Matricea de gândire invocată a contaminat deja mediul administrației.
La alt capăt, o bizară asociere a afaceriștilor cu damf penal încearcă să se constituie într-un amenințător pumn de fier către plexul guvernului Ponta, pentru a-l reorienta către no man’s land-ul postrevoluțional al lipsei de reguli, prin deturnarea ideii – sustenabile principial – de a proteja capitalul autohton. Mișcarea va antrena convulsii sociale „deversate” în stradă.
Managerii privați – în mare parte expați- sunt discreditați o dată cu însăși ideea. „Știm noi mai bine ” înlocuiește eficienta formulă a pre-aderării în UE: „Ce este bun pentru Europa, e bun și pentru România”. Sintagma gen” Înalta Poartă”, „Bruxelles-ul care dă lecții”, cunosc o nefericită carieră rediviva, antrenând intervenții abuzive ale statului în sectoare delicate.
Cultura, am mai scris, a reintrat în bătălia „agendelor”. Agenda națională vs agenda străină. Reapare mult mai virulent conflictul de la începutul anilor ’90 dar, surprizător, nu dinspre marxistii fashioniști de la „Critic Atac” autori de program, ci dinspre o oaste de strânsură. Un melting pot capabil să dea fiori: tineri mediocri, eșuații generației 60 și 70, funcționari culturali expirați se aliniază în spatele Noii Direcții în cultura română: Restaurația. Sunt amic de mulți ani cu unii dintre actualii cerberi culturali, dar voioșia hâdă cu care demonteaza ICR-ul „cosmopolit” mă sperie. Cultura română nu poate defila universal sub sigla „caloriferului transilvan”, sub care zac striviți cărtăreștii&co. Continuarea pe linia de fractură Europa și Marea Cultură Universală /naționalism asezonat cu protocronism întârziat, se poate doar cu prețul de a căra cultura română spre eșafod.
Relația biserică stat indică, în mod și mai strident, tendința autohtonistă. Inițiativa unui deputat de a decupla conturile bisericești de la abonamentul bugetar a generat valuri de furie spumăgândă cu ochi injectați. S-a reactivat de urgență falsa egalitate poporul roman = statul roman = biserica ortodoxă, ca drapel de luptă, în absența oricărui argument derivat din praxisul laic al statelor euro-atlantice. În timp ce tendința globalistă este de susținere transparentă și nediscriminatorie de către statele laice a tuturor credințelor, tendința autohtonistă pare a duce, prin consecință ultimă la transformarea preoților în funcționari publici cu statut special, și a Sfântului Sinod Stat într-o „a cincea putere” constituțional vorbind, cu poziție distinctă în bugetul de stat.
Cascada subiectelor de acest gen, – ce include bombardarea centrilor nervoși ai justiției-exhibate cu o inconștiență când veselă, când agresivă, de o media cu discernământul extirpat, provoacă deocamdată confuzie și îndoială, pași către obiectivul – însușit/insuflat pe parcurs – de decuplare a României de la Occident. Văzută din această perspectivă, autohtonizarea constituie indiscutabil o amenințare la adresa siguranței naționale.
_____________
*Elita se definește prin recunoașterea celorlalți. În Masonerie, propoziția „toți frații mă recunosc ca atare!” funcționează ca răspuns corect al apartenenței la sistem.