ELITE SI THINK TANK-URI

De ceva vreme, vacuumul de substanţă ideatică pe palierele politics&policy confirmă orbita periferică pe care ne mişcăm. Ideile politice generale, dar şi structurarea politicilor publice – cu excepţia unor iniţiative prezidenţiale cu rezonanţă, totuşi – fac parte din preistoria experimentală a domeniilor de referinţă. Un mecanism incert de propulsie urcă pe agenda publică proiecte perimate, susţinute de personaje marginale, afoni sau figuri exotice. Criza ideilor şi a proiectelor simultane timpului universal este cvasicompletă.

Pe de altă parte, analiza de subzistenţă înlocuieşte, la rândul său, cercetarea profundă. Singurii furnizori, grupurile de lucru ale partidelor politice, guvernele din umbră, se învârt în cerc şi par să fi atins fundul sacului. Nicio briză de aer proaspăt nu adie, de niciunde: mass-media ventilează dezinvolt şabloane şi stereotipuri obsedante.

O explicaţie plauzibilă rezidă în absenţa „zonei intermediare”, a grupurilor de reflecţie care, în societăţile structurate, sunt sursa de extracţie a sevei suprastructurii politice din raporturile cu societatea.

Din 5.465 de think tank-uri cu statură globală, identificate de studiul „The Global Go-To Think Tanks” în anul precedent, niciunul nu face conecţie cu România. Deşi soluţia pare inclusă în premise, lucrurile se urnesc extrem de greu. Discuţia despre forme de agregare ale competenţei abia a început.

În plan internaţional, explozia think tank-urilor se plasează în ultimele decenii. Practic, actualmente, nu există arie de interes general care să nu intre sub incidenţa unui asemenea corp sudat dedicat cercetării, analizei şi consilierii deciziilor şi angajamentelor instituţiilor de stat sau private.

În SUA, liderul mondial, cu 1.824 de grupuri (o treime din total!), Ronald Reagan vâna inteligenţa în zona conservatoare a Heritage Foundation, Bill Clinton recruta din sfera moderată a Brookings Institution, în timp ce George W. Bush alcătuia politica vizând Irakul cu sprijinul American Enterprise. Mai recent, Barack Obama şi-a translatat stafful la butoanele Casei Albe, sub coordonarea lui John Podesta, preşedintele cu iz de stânga al Center for American Progress.

Mai puţin cunoscut este faptul că un gânditor complex şi vizionar de talia lui Alvin Toffler, care a redimensionat parametrii futurologiei, este produsul şcolii de la Rand Corporation – un think tank gigant, sofisticat, implicat în proiecte de apărare, dar şi în soluţii de mediu.

Furnizorii de expertiză afiliaţi industriei globale a ideii rulează anual echivalentul bugetelor consolidate ale mai multor state de mărime medie şi livrează „mărfuri” intelectuale integrate către corporaţii, guverne şi grupuri de interese. La Washington, dar şi la Kuala Lumpur sau Varşovia, s-au creat hub-uri regionale care dau tonul discursurilor.

Din unghi personal, cred că la Bucureşti problema aglutinării unor think tank-uri nu ar trebui separată de o serioasă discuţie asupra formarii/reformării elitelor.

În context, măcar unul dintre proiecte – prevăd o serioasă amplificare a proceselor de închegare, sub presiunea cererii de consum! – ar trebui creat ca un follow up al perioadei interbelice (din punct de vedere structural), prin restabilirea, în parte, a caracterului ereditar al intelighenţiei care, din motive istorice, apare acum doar ca o meritocraţie. Simultan cu racordarea la cercul global contemporan.

Un think tank cu valenţe de club de acomodare a ideilor, de bazin de selecţie a managerilor sau antreprenorilor sociali/politici, de lansator de teme pentru agenda naţională (exista, la Paris, Le Club du Siecle, creat imediat după război, într-o perioadă dificilă, şi devenit reper major pe harta minţilor deschise!), în care dimensiunea pragmatică să nu intre în coliziune cu condiţia culturală.

Tipul de socializare interbelică permitea descendenţilor unor valori din ştiinţă, cultură şi politică o evoluţie biologică şi educaţională comună ceea ce asigură, cu „rătăciri” fireşti, o continuitate în abordări şi o consolidare, pas cu pas, a unor viziuni în conjuncţie.

Un networking modern nu ar trebui să-i excludă de la cină pe fiii campionilor de azi, care şi-au construit o educaţie serioasă. Nu este o utopie să crezi că pot apărea noii Brătieni, la scara câtorva decenii! La urma urmei, orice drum lung începe cu un prim pas. Importante sunt poziţionarea justă şi determinarea în abordare.

În aceeaşi ordine, a se vedea dinastiile de business sau politice americane, de la Rockefeller sau Bush, care dau jocului stabilitate, cursivitate şi logică internă. Şi ora exactă pe o planetă în convulsii permanente.

Este o viziune, o schiţă, un gând la care vom adăuga, pe rând, piese interesante.

Exclus ca asemenea construcţii să funcţioneze sub cupola guvernului sau a vreunui personaj politic cu frustrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *