Conceptul de Revoluție subtilă* s-a născut în timpul plimbărilor mele de-a lungul canalelor semicirculare ale Amsterdamului, în preajma Crăciunului, consecutiv observației că numitorul comun al caselor olandeze îl conferă ferestrele imense, neobturate de draperii sau falduri, prezența bibliotecilor funcționale (vechi și cu un anapoda doct al așezării cărților), a tablourilor în ulei și a bicicletelor anexate peisajului ca o mărturie de cultură & civilizație discretă.
Apoteoza liniștită a unor acumulări de generații, în care viața s-a așezat oarecum cultural în toate aspectele, mișcând societatea înainte cu distanțe interumane predictibile și neostentative, pare a fi corolarul unei astfel de revoluții. Ea pune în evidență o primă caracteristică a revoluției subtile: nu, nu este ”lebăda neagră” a lui Taleb, se simte confortabil în mediocristan, dar tinde blând spre extremistan.
Un alt unghi ricoșeaza din mustața – ghilotină a lui Stalin, care se întreba cu miopia extatică a egolatrului ”câte divizii are Papa?” pentru a marca disprețul pentru un adversar necuantificabil în propriul sistem de referință. Ca un făcut, catolicismul articulând o opoziție insidioasă la comunism i-a dat lovitura de grație! De aici deducem că revoluția subtilă are proprietatea de a fi invizibilă imbecilului grobian.
Adrian Năstase, Maica Tereza, Dinu Patriciu, Traian Băsescu și Herta Muller sunt si ei,uneori, parteneri în revoluția subtilă. Năstase, Patriciu și Băsescu, în România. Maica Tereza și Herta Muller, plutind în universalitate. Năstase, iubitorul de artă, creatorul Muzeului Hărților și al Institutului Titulescu, omul care a pus România pe făgașul corect. Patriciu, magnatul mecena al celor peste 30 de milioane de cărți împinse în dreptul conștiințelor – selector, cel care adaugă responsabilitate socială prin programul de burse pentru tinerii inteligenți. Băsescu,turbulentul, ce stimuleaza in liniște distilarea eficienta a substanței statului/societății românești ,intr-o maniera neoiluminista – cu reușite în servicii și educație. Maica Tereza și Herta Muller prin ideea, edificată empiric, că binele și frumosul iradiază prin spațiu și timp anulând, secvențial, teroarea prostului gust și creațiilor dizarmonice. Nu o orchestră, nu un cor, ci succesiuni de sunete și armonii răzlețe care se vor așeza undeva, cândva.
Căci revoluția subtilă este asimetrică – pentru că transcede domeniile și nu are matrice predeterminată iar actorii nu au neapărat conștiința apartenenței la o revoluție. Este, totodată, wireless, prin faptul că ”revoluționarii” nu se întâlnesc decât întâmplător în formate de dialog instituțional.
Unii, vârfurile – căci orice revoluție are clasificările și ierarhiile ei ce se stabilesc și se reajustează din mers – fac parte din cluburile închise ale elitei globale – subiect interesant deopotrivă, pentru scenariști care o exacerbează și pentru stupizi, care o ignoră.
Dar, în esentă revoluția subtilă, așa o văd eu, nu este un construct sterilizat ci o energie – suport pentru un sistem axiologic veritabil, pentru un set de valori permanent și unanim recunoscute ca osatură a lumii civilizate.
În trenul Amsterdam – Paris, unde nu trăznea a transpirație și manele, ci a cafea și croissanturi cu unt – pot fi acuzat!-am alcătuit o listă (cuvânt oripilant!) cu actorii revoluției subtile din România – oameni care au făcut și fac low-profile, lucruri însemnate în cultură, în finanțe, în management și antreprenoriat, în inventică și medicină, în media și, mai puțini, în politică. Lista, la care au contribuit via Blackberry, privitori interesanți și detașați ai realităților românești, începe cu nativii din 1960. Domnii Patriciu, Năstase și Băsescu pot răsufla ușurați, nu sunt pe listă. Vestea, bună sau rea, este valabilă și pentru Maica Tereza sau Herta Muller.
Nu știu dacă acești ”revoluționari subtili” au nevoie de un loc geometric al schimbului de idei. Nu știu cum ar arăta un schimb de idei, la aceeași masă, între un bancher, un pictor, un sociolog și un manager de multinațională – toți performanți – la care adăugăm un politician, pe tema convertirii banilor negri în combustibil cultural.
Dar știu sigur că România ar avea de câștigat dacă revoluția subtilă, fără semnături pe platforme comune sau luări de poziție, s-ar extinde și s-ar consolida. Și că merită puse toate întrebările pe această temă.
*Revoluția subtilă este spirituală, se opune zgomotului de fond social alcătuit din scandaluri, stridențe, prost gust, nonvalori orbitoare și încearcă să evite păcatele capitale. Este un concept deschis: a revoluționa înseamnă, în primul rând, a promova noul.