Pe lângă cauze precum „picăturile chinezeşti” (scandaluri aparent minore în jurul BOR, tratate fie neglijent, fie fundamentalist, marcate de o încrâncenare anacronică și de o gestiune catastrofală a comunicării publice- n.a.), „schimbarea generațională” și efectul de laicizare adus de modernizare (aici se produce joncțiunea cu viziunea lui Lucian Boia (1)), tânărul sociolog Mirel Palada (2) circumscrie problematica pierderii de viteză a Bisericii Ortodoxe Române, unei viziuni complexe care excede cadrul românesc:
„Experiența unor țări profund religioase până acum două generații (cum ar fi Franța sau Spania, mai ales Spania care până acum două-trei generații era foarte religioasă și au avut și ei un asemenea curent critic) arată că practicile religioase, cât și atitudinea față de instituția religiei au cunoscut o erodare”.
Din păcate Palada nu intuiește, la lizieră, și apropiata schimbare de concept la nivel global, deși cu certitudine problemele bisericii ortodoxe române au (și) un caracter general religios.
Într-adevar, în ultima perioadă , statisticile releva că credința religioasă ( și ideologia) se confruntă, la scară planetară, cu o diluare a caracterului de principiu ordonator, pierzând teren în competiție cu mix-ul de indici și parametri ce descriu socialul contemporan.
Cu excepția islamismului în aparentă întărire, restul peisajului arată dezolant: demisia papei și controversele succesoratului- marcate de lupte scrâșnite (a se vedea demisia Cardinalului O’Brien al Scoției pentru păcate vechi de 33 de ani), deprecierea ortodoxiei rusești în ciuda cârjii statului autocrat, regresul numeric al protestantismului (Germania închide mai multe biserici anual decât magazine falimentare), multiple conflicte religioase „perene” care duc la erodarea protagoniștilor în diverse părți ale lumii, etc. Chiar și resurecția islamismului merită un amendament: după evacuarea tensiunilor ținute în frâu de dictaturile „laice” anterioare „Primăverii arabe” este de așteptat o scădere în intensitate și o atomizare a facțiunilor.
Nu știu ce cunoaște tânărul sociolog Palada despre discuțiile în formate speciale legate de noile paradigme religioase însă constatarea sa e exactă ca măsurare: o importantă zonă a umanității iese de sub această umbrelă. Dar astfel se crează premisele unor focare de instabilitate. Cu atât mai mult cu cât cele 7 miliarde de locuitori nu pot fi „administrate” personalizat!
Din perspectiva utilitaristă religia, ca și ideologia (interesant că G.Liiceanu o numește eronat și în mod straniu lipsit de viziune „sursa plenară a prostiei” (3) )- excluzând deformările extremiste– exercită principial un rol pozitiv producând, în moduri și cu arme diferite, seturi de sisteme axiologice, pachete ready-made de credințe și valori cu textură morală și etică, presupuse a fi ușor de asimilat de către o omenire în explozie sub aspect numeric, dar din ce în ce mai subredă intelectual.
Religia atenuează tendințele anarhice și oferă rețeta unui mod de a fi în lume decent,cu o frică necesară, o disciplinare și contingentare ce își are rădăcinile într-o coerciție indusă simbolic, emoțional.
Prin urmare, consensul general al stratosferei intelectuale se leagă, mai curând, de relansarea ideilor și credințelor religioase printr-o alchimie delicată în condițiile în care trendul descrescător e monitorizat de ceva timp.
Poate că aici ar interveni un nou design instituțional, noi modalități de inserție socială, noua charismă extrasă din raporturile demografice, mai multă tehnologie, revenirea la conștiința neipotecata material? Sunt întrebări de ciornă pentru a fixa jaloanele. Religia nu moare, ci a intrat în remodelare și reproiectare globală menită să-i crească influența în condițiile în care statele trebuie să-și păstreze caracterul laic și echidistant. În paralel, ideologiile vor reveni în top.
_____
(1) Lucian Boia -Istorie și mit în conștiința românească, Ed.Humanitas 2011
(2) Mirel Palada- interviu Hotnews.ro,14 febr.2013
(3) Gabriel Liiceanu-Întâlnire cu un necunoscut, Ed.Humanitas 2010