O schimbare de paradigmă cu sursa peste Ocean propune trecerea de la intelectualul public generalist – enciclopedic şi moralist universal, derivat din relaţia feudală maestru/discipol (model care domină spaţiul public românesc actual) – la „punditocraţie”, „un grup proteic de specialişti mass-media sau antreprenori intelectuali ce şi-au creat capitalul de încredere sau cunoştinţe specifice în nişe specializate, de obicei academice, juridice sau jurnalistice, pe care le-au transformat apoi în antreprize ideologice şi intelectuale” (Sorin Adam Matei).
Esenţa acestei transformări a suprastructurii noetice” o constituie, în fond, abandonarea patternului elitelor patriarhale, bazat pe cultul geniului şi al iluminării, şi conturarea elitelor de tip nou – elitele specializate, ancorate în expertiza clar delimitată profesional. Cu o precizare: în România, supraexpunerea subcategoriei „culturale”, umaniste a elitei a creat falsa impresie a existenţei exclusive. În mod subiectiv, publicul percepe a fi elită numai o anumită zonă a elitei: scriitori, filosofi, artişti.
Amplificarea dezbaterii în think tank-uri, dar şi în spaţiul public, va aduce, printre altele, sub semnul întrebării viabilitatea şi utilitatea socială a funcţionării modelului elitei culturale româneşti de tip Patapievici-Liiceanu-Pleşu ca model reproductiv ce iradiază. Un model reproductiv ce ocoleşte zona universitară şi se bazează, mai curând, pe transferul direct de ştafetă şi „autoritate epistemică” printr-o programare „în shortcut”.
Potrivit politologului Daniel Barbu, tocmai acest mod de agregare elitară generează inconsistenţă unei reforme în educaţie. Cu alte cuvinte, o explicaţie majoră e „incongruenţa unui program naţional de democratizare a accesului la educaţie cu ideologia intelectuală dominantă a elitei intelectuale”.
Aceasta ne încadrează într-o discuţie generală cu privire la elite şi la formarea elitelor, nu numai a celor intelectuale. Cum se formează/upgradează/perpetuează elitele? În SUA vorbim despre elita trecută prin universităţile Ivy League, dominantă pe plan social şi politic, cu poziţii de putere în toate domeniile.
La fel ca şi elita Oxbridge din Marea Britanie, ea împărtăşeşte o viziune comună asupra societăţii şi asupra a „ceea ce trebuie făcut”. Această omogenitate are legătură cu o socializare datorată frecventării aceloraşi şcoli.
În Franţa, elita este fructul câtorva universităţi de stat. E semnul apartenenţei la club să fii „normalian” sau de la ENA.
Şi în Rusia se creează „elita Skolkovo”. Cu jumătate de miliard de euro la start, într-un campus de 26 ha, cu 80.000 de metri pătraţi construiţi, sub licenţa intelectuală americană, ruşii au pus bazele unui centru de leadership şi antreprenoriat care reuneşte crema inteligenţei atât la „predare”, cât şi la „primire”. Înfiinţată de Medvedev, cu finanţarea celor mai mari companii ruseşti, pe principii necomerciale, Skolkovo produce viitoarea elită conducătoare pentru Rusia şi ţările emergente BRIC, în parteneriat cu Indian School of Business, Fundaţia Dom Cabral din Brazilia şi Fudan University din China.
Ar trebui spus că aceasta e o temă de reflecţie care se referă la noul tip de elită dezirabil pentru România, modul de formare şi agregare a acestui tip de elită. În fond, schimbarea de paradigmă duce la o punere în discuţie şi a sistemului în ansamblu.
În România, sistemul de învăţământ a eşuat în succesiunea de reforme clar-obscure. Elitele se perpetuează extrauniversitar, prin aculturaţie, pe baza aceluiaşi model, în timp ce în SUA, Marea Britanie, Franţa sau chiar Rusia, universităţile formează continuu şi au o capacitate adaptativă foarte mare. Există o receptare instant a noului, a inovaţiei derivate din practică.
Dacă acceptăm schimbarea paradigmei şi în România, ne aflăm în punctul zero. Cum e mai uşor să creezi decât să repari, trebuie propusă o nouă construcţie universitară/academică menită să formeze elite pe toate zonele. Fără războaie culturale, fără „name and shame”, fără polemici păstoase, întrevăd, la Bucureşti, un Centru Regional care să producă elite nu doar pentru România, ci şi pentru ţările Balcanilor de Vest şi cele din bazinul Mării Negre.