Într-un zig-zag pe mapamond acompaniat de reporterii surescitați ai canalelor TV grand-taille, Snowden cară în sacul de voiaj schițele recent amorsatului scandal PRISM, excitând la culme activiștii pentru drepturile omului și lipind emoticonul față-tristă conservatorilor adepți ai armăturii ordinii și controlului. Cum va evolua noua telenovelă cu spioni spilcuiți ce pare un remake al Wikileaks? Ce are nou, în formă și conținut, din unghi actual sau istoric?
Un analist al Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning, Narciz Bălășoiu, sintetizează subiectul:
„Obiectul dezvăluirilor l-a făcut așa-numitul program PRISM, acesta fiind acronimul proiectului secret prin care National Security Agency (NSA) accesa direct serverele celor mai mari companii, precum Facebook, Yahoo, Google. Scandalul s-a extins ulterior asupra uneia dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă, Verizon, când publicația britanică The Guardian a dezvăluit faptul că agenția americană are acces necontrolat asupra listelor zilnice de convorbiri naționale și internaționale ale abonaților. Mai mult decât atât, Snowden a furnizat informații cu privire la campaniile de spionaj pe care Washingtonul le-a întreprins la adresa Chinei. Disidentul american, actualmente refugiat în Hong Kong, s-a angajat că va reveni cu documente concrete (IP-uri și Log-uri) menite să arate adevărata campanie de spionaj derulată la adresa statului asiatic.”
Tele-scandalul Snowden a ajuns recent, cu autor cu tot, la Moscova, multiplicând pistele și sporind confuzia. Spectacolul are toate ingredientele și aranjamentul orchestral pe momentele subiectului, cu pauze de suspans și bătăi de gong care anunță, in crescendo, creșterea tensiunii. Jurnaliștii, puși pe fast-forward de cafele interminabile își încrucișează spadele în eter în speranța unei respirații exclusive a tinerei vedete.
Interesant că, în tot acest abuz mediatic, mi-a venit în minte, cu forța sugestivă incognita, o secvență din filmul J.Edgar, regizat în 2011 de Clint Eastwood. O biografie interesantă a lui Hoover, fondatorul FBI.
Tânăr stagiar la Biblioteca Congresului SUA, J.E.Hoover, încearcă, în decorul cu picturi murale și sculpturi renascentiste, cartoteci și în mirosul coperților de piele, să impresioneze o tânără ce-i va deveni colaboratoare pe viață, declamând pasional, cu pupilele dilatate:
„Le-am aranjat catalogul Bibliotecii Congresului. Fiecare lucrare are un cartonaș cu un cod unic indicând titlul, autorul, locul în bibliotecă, și subiectul. Căutările care durau zile întregi se fac acum în câteva minute. (Urmează căutare demonstrativă a unei cărţi cu tematica indicată de tânăra Indiscreţie. Performanţa: un min. şi 20 sec.). Imaginează-ți că fiecare cetățean ar putea fi identificat de o fișă, de un număr, poate după amprente. Imaginează-ți ce repede i-am găsi pe infractori!”- si-a încheiat Hoover viziunea care a stat la baza unor procese sublimate în prezent în definiția intelligence-ului.
Am numit scena, cu fiorul cronicarului de film amator „Metafora bibliotecii”. Într-un șir recurent de transformări dinamice și reîncarnări, „metafora bibliotecii” mi-a revenit în ochi sub o formă tipărită, în ultimul numar al Foreign Affairs în contextul „The Big Data”:
„În secolul III, dHr., despre Biblioteca din Alexandria se credea că găzduiește întreaga cunoaștere umană. Astăzi există suficientă informație, de 320 de ori mai multă pentru fiecare persoană în parte, decât credeau istoricii că era stocată în întreaga colecție din Alexandria-aproximativ 1200 exabytes. Dacă toată această informație ar fi stocată pe cd-uri și stocate unul peste altul, acestea ar forma cinci piloni care ar atinge luna.
Această explozie de date este relativ nouă. Nu mai recent de anul 2000, un sfert din toată informația stocată în lume era digitală. Astăzi, datorită expansiunii rapide a datelor și tehnologiilor digitale, mai puțin de două procente nu sunt în formă digitală” – se încheie superpopularul eseu.
De la revelația fostului șef al FBI, localizată undeva spre 1917 și până la Big Data a trecut un secol fără câteva clipe. În termeni tehnologici atunci aveam fundalul primei revoluții industriale, cea „a coșului cu fum”. Astăzi, suntem prinși în vârtejul celei de-a treia revoluții industriale, cea informatică. În formă, o izbucnire exponențială, dar și sublimul unui cockteil bun de plajă sau club pentru superficialii lumii. Pentru că, în profunzime, alți actori din piesa cu good guys/bad guys răzbat la rampă cu tot cortegiul de credințe, valori și suporteri. Ieri, se creau baze de date cu „obiective” pe modelul unei biblioteci clasice. Astăzi, asta ia în calcul o dimensiune apocaliptică de informații ce plutesc în „spațiul virtual”. Dar principiul „cartografierii”, al monitorizării oamenilor a rămas!
John Edgar Hoover a creat și condus FBI-ul timp de 48 de ani, sub 9 președinți ai SUA cu începere din 10 mai 1924. Sub conducerea lui Hoover, Biroul a crescut în importanță și responsabilitate, devenind „o parte integrantă a guvernului național și un simbol în cultura populară americană”.
În anii 20, Hoover a dus la capăt lupta cu anarho-comuniștii care înspăimântaseră SUA cu atentatele cu bombă. În 1930, FBI-ul a preluat anchete privind crimele violente comise de gangsteri. În timpul anilor 1940 și 1950, Biroul a întreprins acțiuni împotriva spionajului nazist și comunist. În primii ani ai Războiului Rece, Biroul a preluat responsabilitatea pentru investigarea angajaților guvernamentali pentru a se asigura că agenții străini nu au infiltrat guvernul. În anii 1960 și începutul anilor 1970, Biroul a preluat anchetele în domeniul drepturilor civile și a crimei organizate. (Informațiile provin de pe site-ul oficial http://www.fbi.gov/about-us/history/directors/hoover ).
Literatura de semi-ficțiune este plină însă de virajele lui Hoover peste sau pe sub lege, de trucuri, şantaje, abuzuri și lucruri blamabile de tot soiul. Unele s-au dovedit reale.
Până la cântecul de lebădă, Hoover a fost însoțit deseori de proteste vehemente. În stradă, în Congres, în media, uneori cu puterea unui uragan. Dar, în timpul serviciului său, de fapt, nu s-a semnalat nimic deosebit: democrația nu a suferit, iar cetățenii SUA s-au bucurat de deplină libertate. Straturile adânci ale națiunii americane acceptă tacit și deseori empatizează cu poliţistul care merge pe muchia legii. Aceasta funcționează într-o sinteză unică cu „corectitudinea politică” afișată.
Nu intuiesc în ce direcție „duce” Snowden. Poate e un individ revoltat cu adevărat și prins în dileme morale. Poate e un trădător maculat financiar. Poate că ambientul social actual nu permite provocarea unor dezbateri serioase decât ca reverberații ale unui scandal montat. Din acest unghi, am putea asista la consecințe surprinzătoare, nu obligatoriu în favoarea activiștilor pentru drepturile omului.
Eu personal cred că NSA, CIA, FBI-ul și alte agenții „își fac treaba”. Împotriva terorismului și a amenințărilor din ce în ce mai complexe. După cum și exponenții societății civile și-o fac pe-a lor: aceea de a preveni și denunța potențiale derapaje. Iar media internațională vânează, conform fișei postului, evenimente „asimetrice„. Dar cred, în aceeași măsură, că o complicată alchimie reglează lucrurile, permițând SUA să fie o democrație de 237 de ani, fără pauze.
Acesta este un text care conține îndemnul implicit de a combate superficialitatea în interpretarea unor evenimente!