Suav şi viguros, dens sau porţionat cu intenţie, un nou discurs şerpuieşte printre „nodurile” traseelor importante de argumentaţii/teorii publice, stimulat de criză: România trebuie-în opinia generatorilor- să profite de avantajul „geopolitic” şi să devină o punte între UE/NATO şi Eurasia. Se aduc în discuţie, în principal, trei argumente, din zone diferite:
1.Dorinţa Washingtonului însuşi de a ne defini ca releu cu Moscova- ofertă rămasă fără ecou la Bucureşti în ciuda exprimării imperative a lui George Bush, din Piaţa Revoluţiei, din noiembrie 2002, dorinţa reiterata (unde?in ce termeni?) şi de Joe Biden, ca maestru desemnat al strategiilor estice americane. În general promotorii acestei teorii se legitimează ca guest stars ai culiselor stratosferei.
2. Natura complexă a lumii post-americane – şi, evident incapaciatatea noastră de a o sesiza- care aduce, în prim plan, un fel de alianţă sino-rusă (un rezumat al BRICS) aducătoare de foloase economice scrise cu majuscule. De obicei, se vehiculează investiţii de miliarde în infrastructură, gaze ieftine,infinite pieţe de desfacere pentru produsele sub sigla” Made in Romania”. Oferte tangibile, dar niciodată atinse.
3.Posibilitatea de a mări marja de avantaje în UE/NATO ca urmare a repoziţionării judicioase, în logica tezei că „ a pune probleme în grupul de referinţă egal o renegocire permanenta, în crescendo, a poziţiei şi importanţei”.
Susţinatorii acestei teze sunt şi ei de trei categorii: economiştii utopici, dar de buna credinţă (care eludeza binomul fundamental strategic al corelării economic/politic), populiştii demagogi (din categoria celor care nu simt fiorii paradoxului când îl fac pe Basescu, pe de o parte „sluga americanilor”dar şi „vândut ruşilor în secret”) şi, în sfârşit, agenţii de influenţă cu morgă academică şi mimate nostalgii titulesciene. Prima şi ultima categorie reprezintă factori multiplicatori de poluare, întrucât au capacitatea de a îmbrăca demersul în faldurile unor lucrări ştiinţifice, care degajă noxe cu efect halucinogen, în vremuri incomplete. Ele devin repere citabile, în lumea ce frecventează idei iconoclaste.
A doua categorie e nocivă sub raportul unei categorii a opiniei publice, cazând pe un fond psihologic peren, acela al dorinţei româneşti de a fi smart ”jucând la două capete” şi a vechii teorii a prieteniei forţate cu ruşii care, spus prozaic şi în limbaj comun,”altfel ne taie gazele”.
Simt în aer începutul unui curent insidios, care cere câteva puneri la punct.
1.Prima idee, a „mandatului american neasumat”.
În primul rând, teza că Departamentul de Stat, prin diverse voci, ar fi mandatat România să facă „misiuni de bune oficii” pe lângă Rusia este un fals istoric neruşinat. Apelul public american nu a conţinut niciun element decodat greşit de analişti, oficiali sau privaţi, ci a constituit o încercare diplomatică destul de palidă de a compensa moral Rusia, de către NATO, care tocmai se apropiase încă un pas de graniţele sale. Ulterior, nici Joe Biden nu a crescut exigenţa în sensul amintit. Nu ultimul venit în Club negociază în numele Clubului în care abia se familiarizează cu regulile-este o veritabilă axiomă a bunului simţ, politic sau nu. Folosirea acestui argument pentru a pune pe gânduri este un truc diversionist.
2. Ideea Eurasiei încearcă sa ne exporte, la pachet, portocala parfumată chinezească cu mărul otrăvit rusesc. În fond, e o dublă capcană. Nici Rusia şi, cu atât mai puţin China, nu sunt rejectate de la dimensiunea unui parteneriat economic punctual şi nu Bucureştiul introduce clauza suspensivă politică în aceste relaţii. Din motive diferite, Rusia pentru a recâştiga un anumit tip de influenţă, iar China, dintr-un dogmatism ideologic încă viu la Beijing (decizia nu vine din zonele economice speciale!) se fac a da semnale şi se fac a nu găsi înţelegere.
Nimeni nu scurcircuitează investiţia Huawei şi nici afacerea depozitelor de gaze Romgaz-Gazprom atâta timp cât se pot- şi se pot !-face liniştit la adăpostul scutului american antirachetă. Pe de altă parte, China nu este ”la pachet”cu Rusia, cu excepţia indepărtatei Organizaţii Shanghai şi înghesuirii sub acronimul BRICS, divergenţele ruso-chineze sunt infinit mai mari decât cele sino-americane. Deci cuplajul Rusia+China e un alt fals.
3.Ideea „disidenţei profitabile”. De la Emil Constantinescu-care şi-a ratat mandatul al doilea interzicând survolul rusesc şi dând verde în spaţiul aerian borbardierelor NATO pentru a salubriza Serbia de deşeurile dictaturii Milosevici, România a avut, poate pentru prima oara în istorie, un traseu predictibil în interiorul Alianţelor. Continuat de Iliescu şi amplificat de Băsescu cu zgomot mult, dar şi cu fapte certe (poate mai puţin în analiza serioasă a dosarului F 16), acest parcurs a îndreptăţit concluzia că ideea de a-ţi surprinde aliaţii nu mai este considerată la Bucureşti proba „inteligenţei politice” ci un nărav atavic extirpat.
Cele trei idei, a ”mandatului american neasumat”, a mirajului Eurasiei şi a „disidenţei profitabile”, sunt un trepied ad-hoc a ceea ce am putea numi, perversa „teorie a punţii”. Şi ca metaforă, o punte este doar o zonă de legatură ce nu aparţine în mod clar spaţiilor pe care le-ar conexa. De aceea este de preferat o Românie integrată strict şi neechivoc în spaţiul valorilor euroatlantice.
S-a văzut în 20 de ani: o relaţie politică la cota 0 cu Rusia nu deranjează nici economic, nici politic. Dimpotrivă. Jocul diversionist rusesc că fiecare ţară în Europa se bate pentru o relaţie privilegiată nu ne priveşte decât epic.
Pentru sceptici, închei cu un fragment tonic din raportul RAMSES 2012, primit recent, la Paris, de la profesorul de Montbrial, „un Dumnezeu francez al relaţiilor internaţionale”, care conduce IFRI de peste trei decenii. Unul dintre cele mai docte produse ale gândirii prospective strategice indică, fără echivoc, pentru cei care cred că SUA şi UE au întins hora unirii cu Rusia, pe lângă România: „Rusia trebuie să ia la cunoştinţă că noua apropiere occidentală nu semnifică acceptarea dominaţiei ruse în Europa de Est sau în Caucaz şi că politicile de „redemaraj” nu sunt sinonime cu dezangajarea SUA şi UE în regiune”.