O speculaţie blitz a unui ziar regional* cuplată cu o declaraţie de martor istoric** m-au smuls din echilibrul interior, aruncându-mă în miezul unei tornade cenuşii de gânduri şi sentimente sumbre, pe care, de peste un deceniu, încerc să le uit. (READ BELOW THE ENGLISH VERSION)
O ură de piatră, o zvârcolire de foc, un torent cu ape murdare şi nopţi petrecute în transpiraţii reci, un declin biologic accentuat, în ani de aşteptare.
L-am urât pe prinţul Charles, vreme de un deceniu, pentru drama mea personală, acea a unui vizionar de 30 de ani (cât aveam atunci) doborât la pământ pentru temeritatea de fi încercat să pună pe picioare un proiect, „Dracula Park”, aproape singur. Un proiect considerat în 2001 de Organizaţia Mondială a Turismului drept „cel mai spectaculos proiect turistic al anului”.
L-am urât pentru şansa ce a răpit-o României de a fi pe harta turistică a lumii. Mitul lui Dracula era al treilea mit ca forţă al lumii. Când am lansat proiectul, a urmat un breaking news global, în toate limbile pământului cu formă scrisă. Intrasem pe traiectorie şi îmi pulsa fiecare fibră pentru a asigura reuşita.
Am făcut greşeli, dar îmi prezum buna credinţă şi intenţie. Îmi doream să reuşesc şi pentru gloria personală şi pentru istorie, dar şi – nu pot fi ipocrit! –pentru succesul financiar.
Un personaj puternic şi forţa nevăzută care-l însoţeşte în lume, articulată în distribuţii pe toate etajele, a creat, prin câteva cuvinte, un adevărat dispozitiv de luptă invincibil: rafale de teme şi direcţii de atac, susţinute de personaje cu reputaţie ireproşabilă, în replică la o echipă abandonată de proprii şefi, cu spatele la zid.
În spate, o motivaţie pe care, în off, am ştiut-o şi am enunţat-o mereu, în spaţii relativ intime, a firului imaginar ce leagă, în timp, Casa Regală Britanică de Vlad Ţepeş, motivaţie superior-ezoterică, mult peste limita de înţelegere a unor minţi uniforme, rudimentare sub raport spiritual, care caută exclusiv „urma banilor” ca formă de argumentare a motivaţiilor umane.
Şi pe care, în timp, am încetat s-o enunţ din teamă de ridicol: exprimam în cuvinte o gândire ce trece de vârful piramidei maslowiene.
Nu am exerciţiul ridicolului – efectul de ridicol derivă din inadecvare – şi am preferat tăcerea înghiţind, în plus, calomnie, înjurătură şi scuipat viril, fără nimic metafizic în el. Am ales să nu mă încrâncenez, am amestecat cărţile, am resetat priorităţi, am reluat drumul în alte direcţii, de data asta cu pasul nesigur al celui psihologic înfrânt.
Nu am nici vocaţia spovedaniei: Dumnezeul meu n-are o religie certă, nu cred că sunt la ora unor memorii care oricum n-ar interesa pe nimeni, dar nu-mi pot refuza o tristă şi tardivă jubilaţie. Da, am avut dreptate! O confirmă cu suficiente cuvinte chiar Prinţul Charles, care nu-şi mai ascunde originea. Declaraţia sa nu este un advertorial, nu e o reclamă camuflată, este doar un adevăr care a stat închis într-un cerc iniţiat. Nu cunosc resorturile intime ale deciziei care stă la baza declaraţiilor prinţului Charles, după cum nu am înţeles anii săi de tăcere deplină. Poate aceeaşi teamă de ridicol, de a nu fi perceput corect, de a nu duce în derizoriu titlul şi puternica Casă de Windsor??
Un lucru este cert: Prinţul nu ar fi permis nicăieri în lume un parc de distracţii cu numele celebrului Dracula, cu atât mai puţin în inima Transilvaniei.
Nu l-a permis nici în Anglia, unde avusese loc o tentativă asemănătoare cu câţiva ani înainte. Undeva, în sufletul lui Charles, în alcătuirea sa terestră, legenda se împleteşte cu adevărul istoric. Şi cu asta nu se poate glumi.
În timp ce interesul Prinţului era căutat, de serviciile româneşti, în zona unor fonduri europene pentru restaurări sau a unor trusturi producătoare de sucuri eco de mere, cum s-ar fi putut argumenta că Moştenitorul tronului britanic consideră Ardealul ca pe o casă a familiei, şi curăţenia, puritatea acestuia, într-o viziune paradisiac medievală, o voinţa testamentară cu caracter obligatoriu?
Nu e nimic blamabil şi nici hilar. Minţile modeste nu pot ajunge din urmă logica unor persoane pentru care pe pământ nu mai există nici nevoi, nici mistere. Şi nici acţiunea umană în termeni pur spirituali, metafizici.
În Ardeal nu se vor mai naşte industrii, mâna omului va fi împiedicată de vârtejuri iscate din senin, să aducă daune. Ardealul se va fixa definitiv în zona dezvoltării calme, organice. În schimb, prinţul Charles şi-a pus întregul prestigiu la bătaie pentru a da încredere în Transilvania şi în România. Gestul său este un semnal şi un avertisment. Un semnal:România va fi redescoperită în esenţa ei pură, va fi o revărsare de revelaţii în cascadă despre o Terra Mitică uitată. Un avertisment, în acelaşi timp, pentru cei care nu înţeleg că există un Proiect princiar pentru Transilvania, parte a României.
Ne mişcăm sub aripa puterii subtile. Din punctul meu de vedere, poporului român – scriu cu emoţie cuvintele – prinţul Charles i-a oferit revanşa pentru o iluzie sfărâmată în urmă cu exact 10 ani, în aceeaşi lună.
Pentru mine se închide o epocă de deznădejde şi sper că începe cicatrizarea unei răni deschise.
De pe aceeași parte a baricadei, de această dată, întind prinţului Charles mâna unui cetăţean al planetei, nedreptăţit printr-un efect colateral al unor idei diferite. Şi ştiu, fără pic de orgoliu şi emfază, dar şi fără patetism, că mâna nu va rămâne întinsă în gol.
——
*ZIUA DE CLUJ: „EXPLOZIV: Charles de România” (25 0ct. 2011)
** B1TV: fostul secretar general al PSD din acea perioadă, Cozmin Guşă, a reamintit că cel care a blocat construirea parcului în zonă Ardealului a fost prinţul Charles, personal, care a motivat prin aceea că un aflux de turişti în zonă ar putea dăuna spaţiului geografic. Ulterior, pentru Inpolitics, Guşă a dezvăluit că tot Charles a blocat crearea parcului şi în noua locaţie aleasă de guvernul Năstase, din zona Snagov, semn că aristocratul britanic chiar era incomodat de amintitul proiect. (31 0ct. 2011)
——————————————————————————————-
PRINCE CHARLES’ RETALIATION
A flash speculation of a regional newspaper*, coupled with a historical witness statement** pulled me from the inner balance, throwing me in the midst of tornado of grey thoughts and gloomy feelings which, for over a decade, I have been trying to forget.
A stony hatred, a writhing of fire, a flood of dirty waters and nights spent in cold sweats, a pronounced biological decline, in years of waiting.
I hated Prince Charles, for a decade, for my personal drama, that of a 30-year old visitor (as I was then) knocked over to the ground for the temerity of having tried to put up a project, “The Dracula Park”, almost on my own. A project considered in 2001 by the World Tourism Organization as “the most spectacular touristic project of the year”.
I hated him for having kidnapped Romania the chance to be on the world touristic map. The Dracula myth was the third myth in the world as force. When I initiated the project, global breaking news followed, in all the earth written languages. I entered the path and each of my fibers pulsed in order to ensure the success.
I made mistakes, but I presume my good faith and intention. I wished I succeeded for both my personal glory and the history, but not also for – and I cannot be hypocrite! – the financial success.
A strong character and the unseen force which accompanies him in the world, articulated in distributions on all levels, created, with a few words, a real invincible fighting device: bursts of themes and directions of attack, supported by characters with an irreproachable reputation, as a reply to a team abandoned by its own leaders, with their backs to the wall.
Behind it, a motivation which, in off, I knew and always stated, in relatively intimate spaces, of the imaginary thread that connects, in time, the British Royal House to Vlad Ţepeş, a higher esoteric motivation, much over the understanding limit of some uniform, spiritually rudimentary minds that exclusively search the “track of money” as a form of argumentation of the human motivations.
And which, in time, I ceased asserting for fear of ridicule: I was stating in words a way of thinking that surpasses the top of the Maslowian pyramid.
I do not have the practice of ridicule – the effect of ridicule derives from the inadequacy – and I preferred silence pocketing, in addition, slander, swearing and virile spitting, with nothing metaphysical in it. I chose not to shudder, I mixed the cards, I reset the priorities, I resumed the path, in other directions, this time with the uncertain pace of the psychologically defeated one.
I do not have the vocation of confession: my God does not have a certain religion, I do not think I am at the time of memorials which would not interest anyone anyhow, but I cannot refuse myself a sad and tardy jubilation. Yes, I was right! It is confirmed, with sufficient words by Prince Charles himself who does not hide his origin anymore. His statement is not an advertorial, it is not a camouflaged advertisement, but only a truth that lied hidden in an initiated circle. I do not know the intimate impulses of the decision which is at the basis of Prince Charles’ statements, as I did not understand his years of complete silence. Maybe the same fear of ridicule, of not making the title and the powerful House of Windsor derisive??
A thing is certain: the Prince would have not allowed anywhere in the world an amusement park with the name of the famous Dracula, much less in the core of Transylvania.
He did not allow it even in England, where a similar attempt had taken place a few years before. Somewhere, in the soul of Charles, in its earthly constitution, the legend is interwoven with the historical truth. And one cannot joke with it.
While the interest of the Prince was searched, by the Romanian services, in the area of European funds for restorations or of some trusts producing organic apple juice, as it could be argued that the Heir of the British throne considers Transylvania a house of the family and its cleanness, its purity, in a Prussian medieval vision, a testamentary will with a compulsory nature?
It is nothing blamable or hilarious. Modest minds cannot catch up with the logic of some persons for whom on earth there are no longer any needs or mysteries. And neither the human action in purely spiritual, metaphysical terms.
In Transylvania no industries will arise, the human hand will be prevented from damaging by unawares bustles. Transylvania will set itself permanently in the area of calm, organic development. But, Prince Charles came down with his entire prestige in order to make Transylvania and Romania trustworthy. His gesture is a signal and a warning. A signal: Romania will be discovered in its pure essence, will be an overflow of revelations in cascade about a tiny forgotten Terra. A warning at the same time, for those who do not understand that there is a Princely project for Transylvania, a part of Romania.
We move under the wing of the subtle power. From my point of view, to the Romanian people – I write these words with emotion – Prince Charles offered it the retaliation for an illusion broken into pieces exactly 10 years ago, the same month.
For me, an epoch of despair comes to an end and I hope that the healing of an open wound commences.
On the same part of the barricade, this time, I stretch out to Prince Charles the hand of a citizen of the planet, wronged by a collateral effect of some different ideas. And I know, with no self-pride and pomposity but also without pathetic character, that the hand will not be stretched in vain.
—————
*”ZIUA DE CLUJ”: “EXPLOSIVE: Charles of Romania” (October, 25th, 2011)
**B1TV: the former general secretary of PSD (Socialist Democrat Party) in that period, Cozmin Guşă, reminded that the one who blocked the construction of the park in Transylvania was Prince Charles, personally, who motivated it by the fact that an influx of tourists in the area could harm the geographical space. Subsequently, for Inpolitics, Guşă revealed that Charles too blocked also the construction of the park in the new location chosen by the Năstase government, in Snagov area, which shows that the British Aristocrat was truly troubled by the project mentioned above. (October, 31st, 2011)