Cum sesizăm tendinţele şi curentele globale atunci când ne-a expirat abonamentul la Time sau Foreign Policy? Cum putem lega România la forţa motrice a fluxurilor majore de idei? Sunt întrebări legitime, justificate. Pentru „creatorii de sens” – o meserie nouă, despre care vom mai vorbi – demersul euristic se face simplu, fără un mare consum de energie cerebrală. Ne plasăm într-un câmp de forţe inteligente care, în ciuda „înghesuirii între limbaje”, oferă, dacă eşti atent, răspunsuri clare în situaţii neaşteptate. Răspunsuri care plutesc în aer.
Achiziţionarea unei perechi de sandale Timberland mi-a provocat săptămâna trecută, la Veneţia, o revelaţie lejeră. Eticheta, lipită într-un colţ al tălpii, m-a intercalat, pe nesimțite, noilor concepte CSR cu care jonglează cu dexteritate marile corporaţii.
Ştiaţi în ce grad foloseşte Timberland energia regenerabilă? 11,63%. Ştiaţi că la capitolul consum de resurse, 26,5% dintre materiale sunt pur ecologice sau că 100%, cutia sandalelor este alcătuită din material regenerabil? Timberland a plantat, în 2009, fix 1.118.538 de arbori.
Minuscula bucăţică de hârtie, bilingvă, în engleza şi franceză, merită o explicație semiotică mai atentă. Ea nu este doar statistică, cifră costelivă, ci ne oferă succint trei dimensiuni majore ale preocupărilor globale actuale: impactul asupra climei, consumul de resurse/energie şi elementele de „green policy” (PVC-free, numărul de arbori plantaţi etc.). Fără internet, fără publicaţii specializate, fără „operatori de concepte”, m-am trezit, astfel, prin simplul act de cumpărare şi observare a unui produs, parte din noile tendinţe planetare (avansate).
Racordarea noastră la circuitele globale este, aş zice, în primul rând, o chestiune de atenţie, intuiţie şi opţiune personală. Drumul este presărat mereu cu repere la-ndemână.
Avem însă şi neşansa naivului, de a adopta un corpus strict de restricții şi un protocol fix de integrare. Un util exerciţiu new-media m-a făcut să deschid în continuare, conform sugestiei de pe etichetă, www.timberland.com/footprint. Aici, un adevărat regal de ornamente argumentative şi nou limbaj de lemn: „Timberland are în vedere, pe lângă asigurarea unor locuri de muncă echitabile şi pe criterii nediscriminatorii, şi dezvoltarea unor medii durabile de viaţă (Sustainable Living Environments). Asta înseamnă preocupare pentru toate elementele care definesc viaţa angajatului, pornind de la hrana care trebuie să îndeplinească standardele universale de nutriţie, haine ce reflectă demnitatea persoanei, locuinţa care permite intimitate, precum şi adăpost, la preţuri accesibile, asistenţă medicală accesibilă şi educaţie”.
În 2007, Timberland a introdus „Green Index” – o măsură a impactului de mediu al produselor sale. Programul a fost aplicat la o gamă completă de produse, de la cizme la sandale. Astfel, produsele (de la materii prime la produsul finit) sunt clasificate pe o scară de la zero la zece folosind un sistem pentru a compara impactul lor de mediu.
Timberland este, desigur, o denumire, categorială, generică, în ecuaţia acestei compoziţii textuale. Prin citirea etichetei/site-ului, m-am plasat în perimetrul ideilor corporaţiilor multinaţionale. Dar participare reală înseamnă dezbatere, abordare critică. În acest sens, am să remarc cum, cu abilitate tactică, marile corporaţii confiscă încet opoziţia „green” prin preluarea şi promovarea discursului acesteia pe propriul suport.
O altă abordare critică: „În 1994, Timberland a redactat Codul de Conduită ca pe o cerinţă legală impusă tuturor partenerilor companiei, prin care să se asigure că operaţiunile lor oferă locuri de muncă echitabile, că respectă condiţiile de siguranţă şi că locurile de muncă sunt acordate pe criterii nediscriminatorii”. Codul – ne informează site-ul – a fost tradus în mai mult de 20 de limbi. Şi totuși, aş spune, acest cod este o preocupare, un deziderat, pentru că, în mod real, salariaţii Timberland din Vietnam (locul unde s-a produs încălţămintea-pretext!) trăiesc în condiţii precare şi sunt plătiţi cu sume rizibile, cuprinse între 20 şi 80 de dolari pe lună.
Ce vreau să spun, în fond? În România, nici nu s-a început măcar asimilarea acestui sincron ideologic autoreferențial (care se găsește, după cum se observă, peste tot în mediu), în timp ce în Vest se încheagă noile paradigme de cicluri ale criticii. Trebuie să integrăm noile module conceptuale universale, în mod superior, critic, prin arderea de etape, dar fără a crea idoli, cult şi dogmă. Să pătrundem în interiorul filmului cu mintea deschisă.