Într-o linişte de suprafaţă ce a camuflat lupta feroce din adâncuri, reforma din serviciile româneşti de informaţii se apropie de sfârşit. Vectorii schimbării au înlocuit relicvele „tranzacţioniste” ale securităţii naţional-comuniste.
Întâmplător sau nu, o carte („Un război al minţii” – coord. G.Maior) pare a pune un consistent punct simbolic unei epoci în care decrepitudinea morală s-a împletit cu absenţa culturii strategice şi precaritatea abordării extinse.
Începută în 2005 timid, sub formă de literă tipărită şi exerciţiu teoretic timid, reforma – în principal a SRI şi SIE- a plecat de la o diagnoză dramatică.
Privatizate fraudulos de la vârf (şefii de atunci ai SRI şi SIE raportau şi luau lumină de la un particular, creând scene de-a dreptul licantropice!), cu suport pe un corp de generali parazitari de un naţionalism prăfos, de paradă, la adăpostul căruia creaseră o textură toxică cu personaje controversate din politic sau media, serviciile deveniseră marii jucători pe toate scenele, imense reţele de lobby nociv, fără legătură cu agenda publică, cu parteneriatele asumate sau interesul naţional. Nişte reţele ce au perpetuat „alianţa mediocrilor”.
Într-un decor cu cravata slăbită, generaţia „tranzacţionistă” a avut timp de 15-18 ani totul de traficat: propriii angajaţi, dosare secrete, informaţii menite să creeze avantaje competitive, destine, funcţii publice, bugete, în fond, viitorul democratic.
Bazată pe jocuri de oglinzi şi o exacerbată mitizare a activităţii lor, un reflex, o remanenţă a legendei atotputerniciei securităţii ceauşiste, serviciile secrete deveniseră un organism parazitar al statului. Structura ierarhică specifică instituţiilor militare a anulat ab initio orice opoziţie a noii generaţii, care a preferat o ieşire hemoragică din scenă.
Astăzi procesul pare să se fi încheiat. Dosarele nu mai pot fi folosite ca arme ale şantajului,sunt deja publice. Zeci de generali comunişti prin profil, dar „de tranziţie” prin apucături, mârâie zadarnic la porţi. Noua generaţie nu doreşte să reintre/rămână în conecţie cu cei care au blocat, ani la rând, orice proces de modernizare. Un alt sistem axiologic se imprimă, iar următorii ani pot face procesul ireversibil prin erodarea completă a fostei matrice modelatoare.
Reforma resurselor umane a deschis calea dezbaterilor paradigmatice, cu neputinţă de conceput în trecut: revoluţia surselor deschise, parteneriatele public-privat, externalizarea unor procese analitice către mediile academice, de afaceri, capabile să contureze mai clar „the big picture”. În sfârşit, recalibrarea pe noile ameninţări subtile „ echilibrul demografic, impactul migraţiilor sau al urbanizărilor, agregarea unor riscuri asimetrice cu (…) radicalizarea şi ghetoizarea unor comunităţi” (G. Maior) sau ecologia ca subiect al produselor intelligence.
Se polemizează despre „miopia operaţională” , se fac proiecţii şi modelări pe concepte adaptative de structurare a activităţii, care să facă loc unei scheme de organizare, policentrice, orizontale, în locul clasicei piramide.
Se regândeşte, în consonanţă cu curentele şi şcolile de analiză internaţionale însuşi rolul intelligence-ului în epoca postindustrială. Există un ferment intelectual capabil să genereze un salt major de natură a recupera strategic, tactic şi operaţional startul pierdut.
Nu se schimbă etichete, nu se transformă turnătorul voios sau prins cu degetele în uşă în „intelectualul apărării naţionale” (V. Dâncu), ci se produce o mutaţie profundă de conştiinţă şi reper, întrupată cultural.
Desigur, esenţa activităţii unui serviciu este imuabilă necesarmente, el nu poate deveni un cenaclu public, o expoziţie interactivă dar toate aceste dezbateri, gânduri, idei, teze, concepte conturează, pas cu pas, prin efuziune, emulaţie şi sinergie jaloanele traseului, unei „închideri ce se deschide” (C. Noica), pentru a absorbi, în procesul prefacerii, noile realităţi ale unei societăţi, ale unei lumi complexe. Parte din regenerarea necesară „Proiectului România”.
Articol publicat in Qmagazine