În septembrie 1998 (aveam 28 de ani și o combustie internă brizantă!) am lansat cu un think-tank concentrând câteva figuri modeste ca notorietate, dar creative și determinate (îmi amintesc de actualul senator PDL de diaspora Viorel Badea). ”Strategia interconectării sistemice”, concept /aplicație a redesenării calitative a relațiilor româno-moldovenești în maniera pragmatică, după apusul „podurilor de flori”.
Un proiect complex prin care propuneam o derulare simultană a două procese: compunerea vectorială a eforturilor de integrare a României si R. Moldova în UE, în paralel cu o cuplare etapizată a pieselor celor două angrenaje statale într-un mecanism simbiotic cogenerativ.
Doream ca după un demaraj forjat, menit să spargă crusta de inerție, imobilism și obtuzitate, să lăsăm societatea civilă și mediile de afaceri să devină generatoare de conținut în acest parteneriat public- privat special. Căutam soluții de început în mulțimea soluțiilor cu dublă valență: simbolică (spațiul ex-sovietic avea și are încă un index dens al semnificațiilor simbolice) și functională, first of all.
Proiectele derivate din „Strategia…”acopereau de la infrastructura de transport (nici acum nu există o cale ferată de stil european până la Chișinău! și până la infrastructura mass-media, via sisteme integrate în energie. O sumă de aplicații sectoriale transparente, publice, asumate, cu sponsori puși în vitrină.
Încurajați de un guvern proeuropean instalat la Chișinău – într-o situație cvasiidentică celei de azi: comuniștii câștigaseră alegerile din martie 1998, fiind izolați de o coaliție de trei, Alianța pentru Democrație și Reforme – am trecut rapid la aplicarea „foii de parcurs” cu dinamism și ingenuitate apăsată.
În cheie captatio benevolentiae, în octombrie 1998 am lansat la București cu ecouri consistente, împreună cu Ion Cristoiu, cartea „Ultimele Zile ale URSS” a președintelui Lucinschi, fost membru marcant în echipa Gorbaciov.
Profitând de deschidere, în decembrie am pus în scenă la Chișinău prima întâlnire a liderilor media de pe ambele maluri ale Prutului. A rezultat nu numai pozitivarea atmosferei ci și un pas concret: Antena 1 a început să emită în R. Moldova pe o platformă comună cu un post TV local.
În martie 2000, am șocat cu Jurnalul Național-ediție de Chișinău, impus rapid printr-o campanie agresivă sub sloganul ”100% românesc”. Primul număr a conținut un mesaj comun de salut al președinților Constantinescu și Lucinschi. Majoritatea tinerilor gazetari de atunci sunt azi lideri de opinie!
Bazat pe ”neutralitatea binevoitoare” a lui Lucinschi, în Moldova nu am întâmpinat obstrucții majore. Loviturile -neașteptat- au început să vină de la București, dinspre circuitele subterane de deturnare de fonduri!! Profesioniștii patriotismului, îmbogățiții din subvențiile statului român erau interesați de menținerea status-qvo-ului mai mult chiar decât „inamicul” rus. Și de anularea eforturilor transparente care le minimizau importanța, demonstrând că se poate și altfel. Poate și de aceea strategiile românești și-au rupt gâtul în Moldova.
Consecutiv, când se contura deja un efect coagulant, eforturile noastre au fost livrate către București, de către servicii (concurente pe spațiu, călcându-se pe picioare, fără o coordonare minimală), -preponderent ca dezinformări, combinând confuzia, gândirea șablonardă cu reaua intenție interesată.
S-ar adăuga și statutul de poligon de experimente pe care îl căpătase, volens nolens, Republica Moldova. Pe de o parte serviciile românești -cu sau fără bază legală!- cu acțiuni sporadice, pe vectori de influentă diferiți încurajați să se canibalizeze și să se acuze reciproc de „pact cu inamicul”. Pe de altă parte echipele ucrainiene și rusești, jucând pe față coerent întru ajutorarea românilor să se automutileze entuziast. La mijloc, moldovenii survolând peisajul și fixând fotografic actorii și, aproape fără implicare, procesele de anulare reciprocă a influenței est-vest. Un joc care s-a făcut pe lângă Emil Constantinescu și Petru Lucinschi.
Nu știu de ce mi-am amintit toate acestea, într-un moment când la Chișinău se dă bătălia decisivă pentru Europa.
UPGRADE.
Textul de mai sus a fost scris la inceputul lunii decembrie, pentru revista Q – Magazine din 13 decembrie, unde a si aparut cu titlul intrat la apa – „Consecventa esecului” (din motive stricte de tehnoredactare, mi s-a explicat!).
Intre timp, joi, 30 decembrie, dupa orele pranzului, PLDM (Partidul Liberal Democrat din Moldova), PD (Partidul Democrat) si PL (Partidul Liberal) au reeditat situatia de acum 12 ani, invocata de mine in articol, izolandu-i pe comunisti si spargand blocajul ce parea sa se instaureze.
Alianta pentru Integrarea Europeana de astazi, este un upgrade cu lideri din generatia noua a Aliantei pentru Democratie si Reforme din 1998. Pe umerii ei apasa o responsabilitate uriasa: esecul de atunci al ADR a propulsat comunistii la putere timp de 10 ani, aruncand Moldova in ceata toxica a trecutului.
E o sansa fantastica ca, invatand din esecul predecesorilor, slalomand printre orgolii, diversiuni si realitati greu solvabile, tinerii lideri de la Chisinau, Lupu si Filat sa faca istorie rezonanta cu timpul noii Europe.