CAP – COMPAS PENTRU AFACERILE GRI

Eşuat în divergenţe interpretative, personalizări şi sofisme inutile, „testul de trend” Brăiloiu semnalizează posibil, pe un orizont mediu de timp, direcţia unui cap-compas pe marile businessuri ale zonei gri. În maniera unei lecţii deschise, de extracţie culturală (cultura în sens american!), pe filonul subtextual al educaţiei durabile, lansarea la apă a conceptului „onorabilizării” marilor capitaluri îşi aşteaptă sticla de şampanie, sesiunea inaugurală. În fond, avem de-a face cu un semnal simbolic, de intensitate medie, care nu şi-a găsit încă răspunsul: eroare de interpretare, prostie groasă sau neatenţie păguboasă, această ratare presupune o viitoare elaborare mai complexă.

Este o discuţie ce nu poate avea loc în mod  public şi clar, ci pe un mecanism de comunicare cu vectori de mesaj, structură recognoscibilă şi (deocamdată) în cheie aluzivă. Pentru că România nu creşte pe modelul Putin, ci pe un sediment de „open society”, unde simbolistica, subînţelesul şi negocierea continuă sunt parte din alchimia aşezărilor în forme convenabile.
Pentru cei sceptici sau „furaţi de peisaj”, care se simt „în mână” şi intangibili, indic: atenţie la modul în care se aglutinează conceptul CSR extins! Acum, ca o reţea de fâşii în infraroşu ce leagă între ele puncte strategice. Curând, pe măsură ce ochiul liber le va depista, vor compune eşafodajul filosofic/practic al reconstrucţiei culturii de business durabil. CSR, devenit „ideologie oficială”, înseamnă începutul sfârşitului unei epoci: mizeria tranziţiei, lumea gri-cenuşie a cârtiţei, afacerea ruptă din hoţie şi şmecherie, românismul balcanic, semidoctismul infatuat şi conspiraţionismul de mahala adus pe scena mare. O epocă de mâzgă şi fum de eşapament. Va exista posibilitatea opţiunii. Trenul va staţiona suficient. Se vor crea, în curând, recipientele proiectelor naţionale pilot în educaţie/cultură/mediu. Se aşteaptă inclusiv provincia!

Când am lansat, în urmă cu o lună, „Platforma Corporatistă Anticorupţie”, în Q Magazine, am încercat, la rândul meu, să schiţez un algoritm de aplicare a unor principii etice în afaceri. Modelul are la bază o „amnistie morală” şi introducerea unui certificat de bune practici „eliberat” de o societate de audit stabilită consensual. Am mai punctat ceva care a prins: ar trebui preluaţi în „cartelul” anticorupţie şi „diavolii răzgândiţi”, cei care au practicat corupţia şi ştiu temele şi traseele, nu numai imaculaţii naivi care întruchipează, într-o bătălie dură, modelul „flower-power” întârziat. (Bernard Madoff va conferenţia la o universitate din Ivy League pentru a diseca, a descompune propriul sistem, în ideea de a oferi anticorpii pentru o eventuală nouă infecţie de gen.)
Ideile nu au rămas fără rezonanţă. Materialul a fost preluat pe Facebook pe o secţiune intitulată „Erupţie anticorupţie”, iniţiativa unor studenţi români bursieri în SUA şi în Europa vestică. Din Franţa am primit informaţia că există pe plan mondial „standardul internaţional de responsabilitate socială SA 8000″. Gata de inserat.
Am avut întâlniri la United Nations, unde se pregătesc proiecte consonante, dar, peste toate, merită citate iniţiative ce readuc în prim-plan conceptul CSR dinspre companiile româneşti sau cu stagiu pe piaţa românească.
În primul rând, nu numai din simpatie pentru Mihaela Nicola, „Olimpiada responsabilităţii sociale”, The Group feat. Săptămâna Financiară, o campanie agresivă ce se va finaliza cu un „manual de responsabilitate socială”, o deplasare pe axa de la „a face lucrurile corect la a face lucruri corecte” (Cornel Cojocaru, BCR Erste). Nu în al doilea rând, „European CSR Lessons”, un demers de Dragoş Dehelean, coordonatorul celui mai influent portal de CSR local pentru formatorii români de opinie. De această dată, inspiraţia vine dinspre multinaţionalele europene.
Este un ferment cultural, volitiv, care, indubitabil, va crea cultura CSR şi masa critică necesară, ca „people, planet, profit”, să fie linie directoare la noi. Din păcate, mişcarea se face lent. „Zona rarefiată” care schiţează The Big Project are datoria de a folosi toate, repet, toate pârghiile pentru a facilita implementarea ideilor. În „Revoluţia subtilă”, am vorbit despre necesitatea convertirii unor fonduri gri în patrimoniul cultural naţional. Este o şansă de onorabilizare cu profit social a unor averi curioase, care sunt, totuşi, cunoscute la virgulă. Exemplul Brăiloiu nu a dat de gândit. Avem de-a face cu o lăcomie primară şi cu o amoralitate incrustată în codul genetic. Parteneriatul între puterea subtilă (în curs de structurare) şi puterea reală (a statului) va trebui să abandoneze însă tatonarea timidă cu inflexiuni letargice. Mă limitez, deocamdată, la atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *